Acoperind perioada de dinainte de razboi și după finalizarea WWII, se-poate argumenta că MG T-Type a pus compania pe hartă. Astfel, constructorul britanic a reusit să devină una dintre cele mai populare mărci britanice din toate timpurile.

MG T-Type a cunoscut o evoluție continuă de la introducerea TA, care a înlocuit modelul PB până în 1936. A fost prezent până la modelul TF-1500, a cărui producție a încetat în aprilie 1955 pentru a face loc-noului MGA. Varianta TC a fost primul model MG postbelic, producția lui desfășurându-se între anii 1945 și 1949.
Modelul
Ca aproape toate automobilele construite după război, TC a ramas destul de similar cu TB-ul de dinainte de 1939. Autovehiculul era echipat cu motorul XPAG cu patru cilindri de 1.250 cmc, care oferea 54,5 CP (5.200 rpm). Caroseria a crescut cu circa 100 mm în lățime față de modelul TB. Astfel, era o încercare de a oferi mai mult spatiu în cockpit. De asemenea, lățimea totală a ramas identică datorită scărilor înguste.

Modelul TC s-a dovedit a fi unul extrem de popular pentru MG, în total fiind produse aproximativ 10.001 automobile. Mai mult decât orice al model al constructorului britanic până atunci. Conform registrului MG Car Club-T, mașina prezentă în articolul nostru a fost finalizată în iulie 1948. Foarte interesant este faptul că acest model are o configurație cu volanul pe partea dreaptă. Mai ales că ea a fost vândută în SUA.
Traseul
Achiziționată de actualul proprietar în 2005, acest TC a fost trimisă imediat la specialistul O’Connor Classic. Compania, un specialist MG cu sediul în Santa Clara – California, a reusit recondiționarea totală a vehiculului. Astfel, mașina a fost revopsită în nuanța gri actuală, primind totodata și tapițeria din piele neagră. Mașina a primit și o recondiționare completă a motorului, precum și un nou plafon sau geamuri laterale.

Finalizată în anul 2006, mașina rămâne în posesia actualului proprietar, facturile de recondiționare ridicându-se la circa 30.000 dolari. Cu toate acestea, în 2010 este recondiționat suportul roții și rezervorul, precum și schimbul de ulei în 2018. Fiabil și ușor de condus, acest MG TC urmează să fie licitat de RM Sotheby’s în iunie. MG rămâne una dintre cele mai populare mașini britanice de după al doilea razboi Mondial.
RM Sotheby’s | www.rmsothebys.com







